Oana |
15 sept. 2011
Oana...
Apoi a urmat Oana…Nu avea degete la mâini…de fapt, nu avea mâini deloc pentru ca încă nu știam să le fac, dar avea un mare zâmbet pe față. Era, practic, oglinda zâmbetului meu. Uitam de tot, de griji, de apăsări și-mi trăiam copilăria întârziată voit într-o lume pură…
1 comentarii:
Felicitarile mele!
Trimiteți un comentariu