Ea e Daria. După numele fiicei unei persoane remarcabile. Chiar dacă nu am intenționat să fac o reproducere fidelă după chipul ”subiectului” meu, am încercat să păstrez câteva trăsături definitorii, cum ar fi chipul luminos, părul roșcat și buzele pline.
Numele fiecărei păpuși create de mine nu este ales la întâplare. Este, sa zicem așa, pleonastic, cel mai scurt rezumat al poveștii celui căruia îi revine păpușa. Așa cum se vede de la mine.
Si ce să vezi: coincidență sau nu, citesc o carte și găsesc în ea că ”Eirini”, în limba greacă, înseamnă în ”pace”. Și iată cum i-am găsit numele potrivit!
Trăim vremuri grele. Ucraina este în razboi.
Ochii noștri văd ce nu credeam că se poate în secolul XXI. Frica, furia te
cuprind fără să vrei.
Dimineața, ies pe balcon și mă uit pe fereastră să văd cum
arată pacea. Niciodată nu m-am bucurat de ea așa cum mă bucur acum, niciodată
nu am simțit-o mai profund că acum. Oamenii își desfășoară activitățile în mod
obișnuit, doar ca în gândurile lor staruie războiul și teama de el. Ne uităm cu
admirație și compasiune la vecinii noaștri și vedem cum arată eroii zilelor
noastre.
Gândurile mele se îndreaptă și către mamele soldaților ruși
și mi se sfâșie inima că e posibil să nu-și mai vadă fiii niciodată, fii care
nici nu au știut pentru ce au luptat.
Încerc, din răsputeri să îmi văd de lucru. ”Păpușăritul”,
cum îi mai zic eu, a fost, mereu, pentru mine un ”happy place” , însă acum
”dark place”-ul e mult mai adânc pentru toți.
Am avut și momente de panică, și ea revine interermitent,
gandindu-mă că am putea fi aruncați în al III-lea Razboi Mondial. Panică pentru
ca am un fiu trecut de 18 ani. Din cauza asta, somnul liniștit a dispărut.
Cum spuneam, m-am apucat de lucru. În timpuri normale,
atunci când lucrez, am gânduri frumoase, ca ce imprim în păpușa care se
naște din mâinile mele, să iradieze iubire. Îmi place să cred că am reușit
întrucâtva, căci păpușile mele sunt iubite. Însa acum? Cum să fac?
Ea este Victoria. Va ajunge la o prietenă dragă. E lesne de înțeles de ce o cheamă așa. Aș fi vrut să o numesc Pace, dar, din păcate, nu e tocmai un nume propriu. Dar chiar și asa, Victoria, pentru mine se numește Pace pentru că lucrând la ea, acesta a fost cel mai stăruitor gând.
Lucru merge greu și încă este în desfășurare. Parcă mă răsfăț, când alții suferă cumplit. Mă simt vinovată când mă culc în patul meu moale și mă învelesc, că pot să fac asta. Alții se adăpostesc în gurile de metrou și dorm unii langa alții, îmbracați și gata de fugă. Mă simt vinovată că e cald în casă, acum când acest martie insistă să rămână la temperaturi cu minus; și, din nou, mă gândesc la cei care stau fără caldură în beciurile din casele bombardate. Mă simt vinovată față de cei care nu au apă, pentru că li s-au bombardat rețelele în mod deliberat, și față de copilul care a murit de sete, atunci cand beau o cană cu apă. Simt rușine și respect pentru ca ei nu se plâng. Am o mulțime de ucrainenece prietene pe facebook și niciuna nu s-a plâns. Spun doar: ”să ne rugăm la Dumnezeu”, ”să rezistăm și să învingem” și ”trăiască Ucraina”. Nu a povestit niciuna ce condiții au acolo unde se ascund de bombardamente, cum le ard casele, cum le mor prietenii sau rudele.
Încerc totuși să îmi păstrez cumpătul, să prețuiesc fiecare zi ce vine.
Victoria este facută cu iubire, chiar dacă vremurile sunt grele și între
cusături am picurat și lacrimi. Iar ea, Victoria, este menită să aducă Pacea.
.jpg)
