Dacă intrai într-o cafenea din Tulcea pe la 1900,vedeai, ca şi Nicolae Iorga, „o tărcată expoziţie etnografică“ şi asta pentru „că se înşirau pe scaune, unele lângă altele, căciuli bulgăreşti, căciuli mocăneşti, pălării ţărăneşti, pălării orăşeneşti, fesuri turceşti, turbane tătăreşti şi hainele corespunzătoare“.
Acelaşi amestec de naţii şi pe străzi, căci oraşul a cunoscut odinioară paisprezece mahalale ale neamurilor, fiecare cu casele şi bisericile lor. Tulcea, orașul aflat la porțile Deltei Dunării, este un spațiu pestriț, unde viețuiesc în armonie aceste paisprezece etnii. Ca locuitor al acestui oraș, este imposibil să nu sărbătorești laolaltă: Crăciunul pe nou, Crăciunul pe vechi, Paștele catolic, Bairamul turcesc, Hanukkah evreiască, să nu ai un vecin grec, un coleg de serviciu ucrainean, un prieten tătar, un lipovean de la care să cumperi pește, un aromân de la care să iei brânză, să ceri rețeta de baclavale unei turcoaice iscusite sau să aprinzi o lumânare la biserica armenească.
Ca vizitator ocazional, nu poți rămâne indiferent la diversitatea și pitorescul locurilor, cu atât mai mult ca sălășluitor în acest oraș.
Păpușile, și ele în număr de paisprezece, câte una pentru fiecare etnie, au costume inspirate din portul popular tradițional, cu elemente de stilizare după un concept original sunt realizate manual, de la armătură, până la cele mai mici detalii de broderie. Sunt produse unicat, unele modelate din polimer, altele realizate din papier mache, pictate și șlefuite manual.
În România, acest tip de exprimare artistică este încă neexploatat de către creatori, cu toate că în afara granițelor țării este un adevărat fenomen.
Păpușa s-a regăsit în imaginația omului, mai întâi ca obiect sacru, apoi ca jucărie pentru copii și mai târziu, atracție pentru colecționari. Din orice punct al istoriei am privi, păpușa a avut un rol deosebit de important. Primele figurine de lut, oase sau piatră au fost întrebuințate în ritualurile religioase, apoi au apărut păpușile din lemn, clei, țesături sau papie mache, porțelan și mai târziu pluș și plastic, are au stat la baza dezvoltării cognitive a copiilor. La fel de importante au fost păpușile folosite în școlile de anatomie, în atelierele de pictură, în teatru, în modă. În Evul Mediu, importanta păpușilor a crescut și mai mult, la curțile nobililor fiind angajați creatori iscusiți. Fetițele nobililor învățau, cu ajutorul lor, cum trebuie să se îmbrace, cum să se poarte, după regulile curților regale. Este cunoscut și faptul că în acea perioadă erau la modă schimburile de cadouri între nobili, oferindu-și păpuși îmbrăcate în ținutele sofisticate ale vremii.Creatorul de păpuși din toate timpurile s-a regăsit în legendarul Pygmalion, cel care s-a îndrăgostit de propria creație, o sculptură din fildeș pe care a numit-o Galateea. A muncit îndelung, cuprins de o inspiraţie fără margini, astfel încât aceasta a ajuns să fie mai frumoasă decât orice altă femeie care trăise sau fusese sculptată vreodată. După ce şi-a pus deoparte dalta şi ciocanul, în faţa sa se află o femeie desăvârşită. Era atât de fermecătoare, încât s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. A început să îi aducă daruri, să o dezmierde şi să-i vorbească în fiecare zi. Îi dăruia tot ce gândea că ar putea bucura o femeie, scoici de mare, bijuterii şi flori încântătoare. Afrodita, zeița iubirii, impresionată de atâta pasiune, l-a răsplătit pe bietul sculptor, însuflețind-o pe Galateea.
Asemenea lui Pygmalion, creatorul de păpuși își iubește opera pe măsură ce ea se naște. Pune în ea cele mai cele mai frumoase gânduri, o mângâie, o admiră și îi vorbește. De aceea spectatorul este cucerit la prima vedere. Și tot din același motiv, colecționarul o așează la loc de cinste.
.jpg)
